În cadrul pachetului de  măsuri „Sprijin pentru România”, va fi derulat și un program de susținere pentru transportatori şi distribuitori, prin decontarea a 0,50 lei/ litru de carburant. 

Schema de ajutor de stat va avea o valoare de de 300 de milioane de lei, cu posibilitatea suplimentării, pentru decontarea a 0,50 lei/ litru de carburant pentru sprijinirea operatorilor economici care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, precum şi transport de persoane ocazional sau regulat, dar şi pentru companiile implicate în activităţile de distribuţie.

Decontarea va fi valabilă doar pentru alimentarea făcută pe teritoriul României.

Guvernul estimează că vor fi aproximativ 4.000 de benficiari, sursa de finanțare fiind bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.

Pachetul de măsuri pentru populaţie intitulat ”Sprijin pentru România”, cu o valoare de aproximativ 17,3 miliarde de lei, urmează să fie prezentat, luni, de liderii coaliţiei.