Exporturile FOB de masini si echipamente pentru transport au insumat, in ianuarie din acest an , 2,659 miliarde de euro, in crestere cu 2,2% comparativ cu luna similara din 2018, arata datele publicate de Institutul National de Statistica (INS).
Din valoarea totala a exporturilor de masini si echipamente pentru transport, 2,2 miliarde de euro au fost obtinute in relatia cu Uniunea Europeana, o valoare mai mare cu 5,9% comparativ cu rezultatul inregistrat in ianuarie 2018.
Conform INS, acest tip de exporturi a avut o pondere de 48,3% in total, mentinandu-se in continuare la cel mai ridicat nivel dintre toate grupele de produse.
In acelasi timp, importurile CIF de masini si echipamente pentru transport au insumat, in ianuarie 2019, aproximativ 2,5 miliarde de euro, in crestere cu 6,7% fata de luna similara din anul anterior. Din aceasta valoare, 1,9 de miliarde de euro au fost bunuri importate din Uniunea Europeana, in crestere cu 3,8% comparativ cu luna similara din 2018.
Datele Statisticii arata ca importurile de mijloace de transport au avut o pondere de 36,8% in totalul importurilor nationale.
In aceste conditii, pe grupa de produse "masini si echipamente pentru transport", Romania a inregistrat un excedent al balantei comerciale de aproximativ 150 de milioane de euro.
La nivelul intregii economii, in luna ianuarie 2019, exporturile FOB au insumat 5,510 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 6,770 miliarde euro. Fata de aceeasi luna de anul trecut, exporturile din ianuarie 2019 au crescut cu 1,6%, iar importurile s-au majorat cu 9,2%.
Potrivit INS, la finalul lui 2018, exporturile FOB de masini si echipamente pentru transport au insumat, 32,1 miliarde de euro, in crestere cu 10,4% comparativ cu anul precedent. Din aceasta valoare, 25,9 miliarde de euro au fost obtinute in relatia cu Uniunea Europeana, in crestere cu 12,2% comparativ cu rezultatul inregistrat in 2017.
In acelasi timp, importurile CIF de masini si echipamente pentru transport au insumat, anul trecut, aproximativ 31,45 miliarde de euro, un avans de 11,2% fata de perioada similara din 2017. Din total, 24,9 de miliarde de euro au fost bunuri importate din Uniunea Europeana, in crestere cu 11,8% comparativ cu anul precedent.
Pretul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezinta pretul la frontiera tarii exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport pana la punctul de imbarcare, precum si toate taxele pe care bunul trebuie sa le suporte pentru a fi incarcat la bord.
Pretul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezinta pretul la frontiera tarii importatoare, care cuprinde atat elementele componente ale pretului FOB, cat si costul asigurarii si al transportului international.