In 2019, 44% dintre angajatorii care au raspuns unui sondaj privind piata muncii considera ca lipsa fortei de munca suficiente sau adecvate a afectat cu pana la 10% profitul anual al companiei, alti 15% dintre respondenti spun ca impactul a fost si mai mare, de pana la 20%, iar 8% sunt de parere ca a a fost depasit chiar si acest prag.
Totodata doi din cinci angajatori reclama faptul ca cifra de afaceri a scazut cu pana la 10%, 17,8% spun ca diminuareaa a fost de pana la 20%, iar 8% considera ca s-a trecut de acest prag, inclusiv peste nivelul de 30%.
Tocmai pentru a contracara aceasta situatie, o treime dintre angajatori au recrutat oameni nespecializati pe domeniul cerut, dar pe care i-au instruit intern, iar alti 13,1% au reconvertit profesional o parte dintre angajati, pentru a acoperi domeniul unde le lipseau specialisti.
In acest context al unui deficit semnificativ de personal specializat pe piata muncii din Romania, la Senat a fost inregistrata o initiativa legislativa de modificare a Codului Fiscal, in sensul scutirii de impozit a profitului reinvestit de operatorii economici in sustinerea invatamantului profesional-dual.
Proiectul de lege mai prevede si deducerea din baza de calcul a impozitului pe profit a sumelor destinate platii burselor elevilor. in cazul microintreprinderilor, plata burselor va fi scazuta din impozitul pe venituri pana la nivelul valorii reprezentand 20% din impozitul pe venituri datorat pentru trimestrul in care au inregistrat cheltuielile respective
"Nevoia revalorizarii invatamantului profesional-dual este resim^ita profund pe piata muncii din Romania, iar din acest motiv, apreciem ca oportunitatea acestei initiative legislative este de necontestat", arata deputata Cristina Iurisniti initiatoarea proiectului de lege, care este sustinut si de alti 3+ de parlamentari din tot spectrul politic.
Ce propune proiectul?
Tinand cont de actualele prevederi care reglementeaza invatamantul profesional-dual (Art. 25 din Legea Educatiei Nationale 1/2011), precum si de modificarile si completarile aduse Legea 227/2015 privind Codul fiscal, proiectul isi propune elaborarea unui cadru normativ coerent, menit sa integreze solutiile legislative necesare cu impact juridic si economic.
Astfel, Codul Fiscal se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Dupa alineatul (1) al articolului 22 se introduce un nou alineat 11, cu urmatorul cuprins:
(11) Profitul investit in sustinerea invatamantului profesional-dual prin asigurarea pregatirii practice si formarii de calitate a elevilor este scutit de impozit.
2. Litera i) a alineatului (4) de la articolul 25 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
i) cheltuielile de sponsorizare si/sau mecenat, cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectueaza sponsorizari si/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii bibliotecilor
nr. 334/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si ale prevederilor literei c) a alineatului (4) al articolului 25 din legea educatiei nationale nr. 1/2011 cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cei care acorda burse private, potrivit legii, scad sumele aferente
din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre urmatoarele:
3. Alineatul (11) de la articolul 56 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(11)Microintreprinderile care efectueaza sponsorizari, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru sustinerea entitatilor nonprofit si a unitatilor de cult, care la data incheierii contractului sunt inscrise in Registrul entitatilor/unitatilor de cult pentru care se acorda deduceri fiscale potrivit art. 25 alin. (41), precum si microintreprinderile care acorda burse elevilor scolarizafi in invatamantul profesional-dual in conformitate cu prevederile literei c) a alineatului (4) al articolului 25 din legea educatiei nationale nr. 1/2011 cu modificarile completarile ulterioare, scad sumele aferente din impozitul pe veniturile microintreprinderilor pana la nivelul valorii reprezentand 20% din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat pentru trimestrul in care au inregistrat cheltuielile respective.
"Tinand cont de specificitatea contribuabililor persoane juridice cu scop lucrativ, din punct de vedere fiscal, microintreprinderile au un rol esential pe piata economica, insa data fiind valoarea relativ mica a cifrei de afaceri de care dispun, este important sa se identifice acel mecanism de natura fiscala care sa avantajeze microintreprinderile si sa le stimuleze sa investeasca in invatamantul profesional-dual", precizeaza deputata.
Deficit de soferi profesionisti in transporturile rutiere
Unul dintre sectoarele economice care resimte cel mai puternic deficitul de forta de munca bine calificata este cel al transporturilor de marfa si de calatori.
Acest obstacol apasa puternic pe capacitatea de dezvoltare a companiilor de transport, care, din cauza lipsei de soferi, nu pot opera intregul parc de camioane, fiind nevoite sa blocheze in garaje 10-15% dintre vehicule.
Potrivit datelor Autoritatii Rutiere Romane (ARR), aproximativ 300.000 de persoane au atestate de conducatori auto profesionisti, insa Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania - UNTRR considera ca mai este nevoie de inca 45.000 de soferi pentru camione si TIR-uri, in conditiile in care multi au plecat din tara si lucreaza pentru firme din Vestul Europei.
In aceste conditii, tot mai multe inspectorate scolare primesc solicitari de a pregati cat mai multi soferi. De exemplu, in Craiova, unde exista deja doua licee cu profil auto, Uniunea Judeteana a soferilor a solicitat Inspectoratului Judetean Dolj, prin intermediul Prefecturii, scolarizarea unui numar suplimentar de conducatori auto motivand cererea mare pe piata muncii.
Pentru a avea invatamant profesional dual, scolile trebuie sa obtina autorizatie din partea Agentiei Romana de Asigurare a Calitatii in invatamantul Preuniversitar - ARACIP.