Majoritatea întreprinderilor mici cu activități de import din Marea Britanie nu sunt pregătite pentru modificarea procedurilor vamale de la 1 ianuarie, când mărfurile exportate din UE vor necesita declarații vamale complete la punctul de sosire, arată un sondaj realizat de cea mai mare organizație patronală, Federația Întreprinderilor Mici (FSB).
Cu mai puțin de o lună până la aplicarea controalelor complete la importul de mărfuri din UE, FSB semnalează o lipsă îngrijorătoare de capacitate în rândul întreprinderilor mici de a gestiona viitoarele documente necesare.
În prezent, declarațiile vamale complete pentru mărfurile UE pot fi amânate la punctul de sosire. Începând, însă, cu data de 1 ianuarie, documentele vor trebui gestionate în avans, iar notificarea importurilor de alimente, băuturi și produse de origine animală va trebui făcută tot în avans.
Sondajul FSB, la care au participat 128 de importatori, arată că doar unul din patru (25%) sunt pregătiți să facă față efectelor noilor proceduri vamale. În același timp, unul din opt (16%) importatori chestionați spun că nu se pot pregăti pentru introducerea controalelor în condițiile actuale, iar o treime (33%)dintre firme au arătat că nu știau de introducerea controalelor complete, dar că vor fi afectate de acestea.
„Având în vedere problemele din ultimele 18 luni, precum preocupările cu privire la răspândirea Covid și faptul că aceasta este cea mai aglomerată perioadă a anului pentru multe companii, este de înțeles că puține firme sunt pe deplin pregătite pentru introducerea controalelor la import, din ianuarie. Constituirea de stocuri va fi, în mod firesc, o tentație pentru cei suficient de norocoși să aibă fonduri, dar există deja un deficit de spațiul de depozitare. Îndemnăm guvernul să facă tot posibilul pentru a crește gradul de conștientizare, cu sprijinul nostru, prin fiecare canal disponibil, într-un climat în care multe firme mici pur și simplu nu au banii sau posibilități pentru a gestiona această nouă birocrație”, a arătat președintele FSB, Mike Cherry.
Ultimele date ale Oficiului britanic pentru Statistică arată că importurile totale în Marea Britanie din UE au crescut cu 2,2%, până la 57,7 miliarde de lire sterline în trimestrul III din 2021. În aceeași perioadă, deficitul comercial total s-a adâncit la 39,9 miliarde de lire sterline.