Inmatricularile noi de autoturisme au crescut cu 19,2% in primele sase luni ale acestui an fata de primele sase luni ale anului trecut, pâna la 175.317 de unitati, fata de 147.139 de unitati in primele sase luni ale anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de catre Institutul National de Statistica (INS).
In cel de-al doilea trimestru al acestui an, fata de al doilea trimestru din 2015, inmatricularile de autoturisme au crescut cu 13,8%, de la 81.087 de unitati la 92.295.
In sectorul vehiculelor rutiere destinate transportului pasagerilor, singurul segment care a inregistrat scaderi in primele sase luni ale acestui an, fata de primele sase luni ale anului anterior, a fost cel al autobuzelor si microbuzelor. Minusul a fost de 7,9%, de la 1.407 in ianuarie-iunie 2015, la 1.296 unitati in ianuarie-iunie 2016.
In cazul vehiculelor destinate transportului marfurilor, cresterea din primul semestru al acestui an, fata de primul semestru din 2015, este de 17,5%, de la 44.516 la 52.312 de unitati.