Autoritatile se gandesc la masuri de relaxare fiscala dupa criza generata de pandemia de coronavirus, a afirmat ministrul Economiei, Virgil Popescu.
Potrivit acestuia, masura este necesara pentru ca firmele sa poata ajunge la nivelul de venituri anterior crizei.
"Evident ca va trebui o relaxare fiscala, dar vor trebui dozate masurile in asa fel incat dupa criza companiile sa ajunga cel putin la nivelul de productie si incasari si venituri la care au fost inainte de criza si pentru asta trebuie stimulate usor-usor, treptat, prin reducerea taxelor si incurajarea productiei", a afirmat Virgil Popescu.
Acesta a adaugat ca, impreuna cu ministrul de Finante, a participat la o videoconferinta cu BERD si a solicitat o strategie post coronavirus "pentru a vedea liniile si directiile pe care economia romaneasca sa se adapteze dupa aceasta criza".
Totodata, in opinia lui Virgil Popescu, pierderile din economie vor fi mari insa nu a putut face in acest moment o estimare exacta.
”Pierderile in economie vor fi foarte mari. Deja nu se mai pune problema deficitului, depinde cat va tine aceasta criza, daca se va incheia in vreo doua luni, probabil ca ne vom duce pana in 5 la suta, daca va dura 3-5 luni, nu se mai poate aproxima nimic”, a precizat ministrul Economiei.