Primaria Cluj-Napoca vrea inca de anul trecut sa-si reinnoiasca si sa-si extinda flota de autobuze publice cu mijloace de transport electrice. Dupa ce procedurile de atribuire din 2016 au fost sistate, s-a decis relurea lor in acest an.
Potrivit anuntului publicat in sistemul de achizitii publice SEAP, vor fi achitionate maxim 30 de autobuze electrice, in cadrul unui acord cadru cu un singur agent economic, contractul având o durata de 36 luni si o valoare de 71,241 milioane de lei.
Contractele subsecvente vor fi atribuite anual, valoarea celui mai mare fiind de 23, 747 mil. lei fara TVA, echivalent a 10 bucati (2,37 mil. lei/autobuz electric). Valorile au incluse si instruirea personalului.
Finantarea achizitiei va fi realizata de la bugetul local si din fondurile obtinute prin Programul de Cooperare Romano-Elvetian.
Fata de anul trecut, criteriile de evaluare a ofertelor depuse au fost modificate, acestea vizând pretul ofertei (40 puncte), numarul de calatori transportati de autobuzul electric (30 puncte), autonomia autobuzului electric in kilometri (20 puncte) si perioada de garantie (10 puncte).
Vehiculelor trebuie se indeplineasca urmatoarele cerinte:
- numarul de locuri pe scaune - minim 27 si cele in picioare - minim 70;
- dimensiunea - minim 12 metri, minim trei usi duble cu o deschidere de minim 1200 mm;
- autonomia - minim 70 de kilometri;
- timpul de incarcare lenta a autobuzelor - maxim 6 ore;
- viteza medie de deplasare - 50 km/h in conditiile in care functioneaza sistemul de incalzire sau climatizare la capacitatea maxima de utilizare a instalatiei de racire/incalzire si incarcare maxima de pasageri.
Conform Caiet de Sarcini ofertantul nu are responsabilitati pentru realizarea statiilor de incarcare, in schimb trebuie sa asigure compatibilitatea autobuzelor electrice furnizate cu sistemele de incarcare existente si disponibile pe piata. de altfel, Primaria Cluj – Napoca a lansat, in paralel, o licitatie publica pentru amenajarea unor statii de incarcare a viitoarelor autobuze electrice.
Totodata, ofertantul trebuie sa furnizeze toate informatiile tehnice necesare cu privire la solutia tehnica adoptata pentru incarcarea rapida si lenta a autobuzelor electrice.
Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participar este 27 martie 2017, ora 16.00. Ofertele vor fi deschise in data de 21 aprilie, ora 18.00.
Reamintim ca, municipalitatea clujeana a mai organizat o licitatie si in vara anului trecut, insa in pofida participarii a patru companii - Solaris Bus&Coach, Anadolu Automobil Rom, Revicom Oil si Astra Vagoane Calatori Arad - procedurile de atribuire au fost sistate si s-a decis reluarea lor. Practic, la evaluarea finala cu un singur participant, Astra Vagoane, comisia a constatat ca vehiculul nu avea omologare totala.