Programul IMM Invest a fost accesat de 8.368 de firme, iar volumul creditelor acordate a ajuns la 7,2 miliarde de lei, si reprezinta 10,5% din stocul total de credite in lei pentru companii, potrivit ministrului Finantelor, Florin Citu.

Acesta considera ca aceasta schema de finantare este cel mai important program pentru IMM -uri din ultimii 30 de ani.

"Succesul IMM Invest incontestabil!Pana acum: 8368 de firme!!! 7,2 miliarde lei credite acordate!!! Un record absolut! Deja creditele prin IMM Invest reprezinta 10,5% din stocul total de credite in lei pentru companii. Anul trecut rata lunara de crestere a stocului de credite pentru companii era de aproximativ un miliard de lei pe luna. Asa cum anticipam, IMM Invest, lansat de guvernul PNL, este cel mai important program pentru IMM -uri din ultimii 30 de ani", a mentionat Florin Citu pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Finantelor mai noteaza ca principalele avantaje aduse de acesta sunt urmatoarele: statul asigura pana la 90% din valoarea creditului, dobanda creditelor este subventionata integral de stat cel putin pana la final de an, zero comisioane legate de garantia statului, zero comision de rambursare anticipata a creditului, iar perioada de acordare a garantiei este de pana la 72 de luni.