Societatile de asigurare au subscris, in primul semestru din 2018, prime brute in valoare de 5,04 miliarde lei, cele aferente pietei RCA insumand 1,87 miliarde lei, in scadere cu 9,8% comparativ cu semestrul I al anului trecut.
Datele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) arata ca asigurarile transportatorului pentru marfa transportata in calitate de caraus si asigurarile RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE in baza dreptului de libera prestare a serviciilor au totalizat 49 milioane de lei
"Pe ansamblul intregii piete, prima medie RCA anualizata a scazut, in primele sase luni ale anului, cu aproximativ 17% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, inregistrand valoarea de 604 lei", arata reprezentantii ASF.
Potrivit acestora, dauna medie RCA platita pentru vatamari corporale in primul semestru al anului 2018 a crescut, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, cu 5,23%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu 5,87%.
Pe primul loc in Topul asiguratorilor RCA se mentine City Insurance, cu o cota de piata de 30,79%, urmata de Euroins (24,58%) si Asirom (16,63%). Cele trei societati detineau impreuna peste jumatate din piata, 71% la 30 iunie 2017 si 72% la 30 iunie 2018.
In primul semestru din 2018, asiguratorii RCA au incheiat un numar de 169.578 clauze de decontare directa, primele brute subscrise aferente acestora fiind de 12.282.670 lei.
La 30 iunie 2018, pe piata asigurarilor isi desfasurau activitatea 9 companii autorizate de ASF pentru activitati de asigurari RCA: Allianz-tiriac Asirom, City Insurance , Euroins Romania, Generali Romania, Grawe Romania, Groupama, Omniasig si Uniqa.