Piata de leasing financiar va inregistra in 2018 un volum de finantari noi de 2,5 miliarde de euro, in crestere cu 14% comparativ cu anul precedent.
Nivelul estimat pentru finalul anului este, in opinia presedintelui Industriei de Leasing al Asociatiei ALB Romania, Mircea Cotiga, cel mai ridicat din perioada post-criza, insa potentialul pietei de profil nu a fost inca atins.
"Pentru piata de leasing, 2018 s-a aratat ca fiind cel mai bun an de dupa criza. Estimarea este ca o sa terminam anul 2018 undeva la 2,5 miliarde de euro valoare bunuri finantate, ceea ce reprezinta o crestere de aproximativ 14% fata de anul anterior. Bunurile finantate s-au orientat preponderent catre activitatea economica. Noi, industria de leasing, finantam, ca pondere, aproximativ 90% firme mici si mijlocii, iar acestea se duc catre zona productiva. Nu finantam neaparat zona de consum, in care in anumite momente ale evolutiei economice ar putea sa fie una afectata. Piata de leasing mai are loc de crestere", a mentionat reprezentantul ALB Romania.
Acesta a precizat ca aproximativ 73% din finantarile acordate de industria de profil sunt orientate catre segmentul auto, un segment care nu este reprezentat doar de autoturisme, ci si de vehicule comerciale usoare si grele.
"Chiar daca la nivel de pondere avem inca aproximativ 73% autovehicule, creste din ce in ce mai mult ponderea in zona comerciala, deci avem si autoturisme, dar avem si autovehicule comerciale usoare si vehicule comerciale grele", a spus Mircea Cotiga.
Provocarea momentului
Din punctul de vedere al presedintelui Industriei de Leasing Financiar, una dintre cele mai mari provocari pentru companiile de profil o reprezinta importurile de masini second hand, putin fiscalizate si care au explodat dupa eliminarea timbrului de mediu.
"Se estimeaza ca, la finalul lui 2018, vor fi realizate peste 520.000 de vanzari auto second hand, in timp ce achizitiile de masini noi vor urca doar pana la 150.000 de unitati, adica doar o treime din cele la mana a doua. Importurile de masini second hand sunt foarte putin taxate. Daca din cele 520.000 de masini ar fi finantate 100.000 noi in leasing financiar s-ar vedea de unde vine cresterea. Industria de leasing si a creditelor de consum a avut parte de provocari
la care a facut fata cu succes. in 14 ani de activitate, am invatat ca orice aparent obstacol poate reprezenta o oportunitate, ca trebuie sa fim atenti la clientii nostri, ca vocea lor conteaza. Ar fi bine ca vocea noastra sa conteze in continuare", a conchis Mircea Cotiga.