logo

Arata reclama Banner Mare Banner Mare
International

TX Logistik, compania de logistică feroviară parte a Grupului Mercitalia (Gruppo FS Italiane), va crește, din data de 6 septembrie, numărul călătoriilor pe relația Duisburg (Germania) - Segrate (Italia), de la cinci la șase pe săptămână. Potrivit companiei, decizia a fost adoptată pe fondul cererii crescute pentru transportul semiremorcilor. Odată cu finalizarea extinderii Axei Gotthard în Elveția, remorcile P400 pot fi transportate fără restricții pe calea ferată, un fapt care a dat un impuls suplimentar cererii pe această rută. În aceste condiții, TX Logistik a adaugat o plecare în fiecare direcție și în zilele de sâmbătă, pe lângă anterioare, de luni până vineri. Trenurile circulă între terminalul DUSS Duisburg-Ruhrort Hafen și terminalul Intermodale Milano Segrate, situat la est de Milano. Traseul se d...

Furnizorul german de servicii logistice și de transport Trans-o-flex intenționează să-și stimuleze creșterea prin extinderea în țările vecine, a afirmat directorul general al companiei, Wolfgang Albeck, într-un interviu acordat agenției d...

După ce săptămâna trecută a oprit producția la uzinele Bremen şi Singelfingen, Daimler face același lucru săptămâna aceasta cu fabricile din Rastatt (Germania), Kecskemét (Ungaria) şi Vitoria (Spania). Conducerea Daimler n...

Guvernul britanic nu dă curs apelurilor venite de la sefii unora dintre cele mai mari supermarketuri din Marea Britanie de a relaxa regulile privind accesul imigranților pe piața muncii de aici pentru a umple lipsa de șoferi, riscând ca rafturi...

De la 1 septembrie 2021, compania Garbe Transport va prelua afacerile derulate de TT Transporte în Hamburg și Nortorf, inclusiv forța de muncă de aproximativ 60 de lucrători.  TT Transporte operează 40 de camioane pe distanțe lungi, car...

Categories middle
Rovinieta