Producatorii europeni de camioane au cazut de acord ca incepand din 2040 toate camioanele noi vandute sa nu mai aiba motorizari pe combustibili fosili pentru a scadea emisiile pana in 2050, potrivit Asociatiei Europene a Producatorilor de Automobile (ACEA).

Acestia spun ca va fi posibil sa indeplineasca aceasta tinta, cu conditia sa se construiasca infrastructura adecvata de incarcare / realimentare si sa fie pus in aplicare un cadru de politici coerente, inclusiv taxe de CO2 pentru a conduce tranzitia.

"Daca transportul rutier de marfuri isi mentine rolul in serviciul societatii, trebuie sa ne indepartam de combustibilii fosili cat mai repede posibil. Nu numai ca suntem convinsi ca este necesar, stim ca este posibil si suntem gata sa realizam acest lucru. Dar nu o putem face singuri; avem nevoie de factorii de decizie politica si de alte parti interesate pentru a-si uni fortele cu noi”, a declarat Henrik Henriksson, presedintele Consiliului pentru vehicule comerciale al ACEA si CEO al Scania.

Pe langa investitiile din industria vehiculelor comerciale, va fi nevoie de taxe rutiere bazate pe emisiile de CO2 si un sistem de impozitare a energiei. O retea densa de infrastructura de incarcare si realimentare adecvata pentru camioane este, de asemenea, cruciala pentru functionarea vehiculelor grele cu emisii reduse / zero.

Cititi si Studiu: Camioanele cu emisii zero sunt viitorul

Un sistem de tarifare solid al emisiilor de CO2 ar putea fi unul dintre cele mai eficiente instrumente, deoarece vehiculele cu emisii zero nu vor fi cautate atata timp cat motorina ramane mai ieftina.

Vehiculele cu emisii zero nu numai ca vor reduce emisiile de CO2, ci vor imbunatati si mai mult nivelurile calitatii aerului - un factor de importanta cruciala pentru sanatatea umana.

Foto:  Alexas_Fotos from Pixabay